Am revenit

N-am mai scris de mult pe aici, şi nu ştiu de ce. Azi toată ziua m-am tot apucat de teme, şi n-am scris mai nimic. Viaţa mea se derulează atât de simplu, fără nimic ieşit din comun. M-am plictisit. Vreau acţiune. Vreau să am ce să vă povestesc.

Pierd vremea. Asta fac de 3 săptămâni. Nici nu învăţ, nici nu fac altceva. Şi mai e atât de puţin. Şi ziceam în vacanţă că o să învăţ când începe şcoala. Şi uite că a început şcoala, şi s-a făcut frig, şi eu tot n-am chef. Şi nu vreau să ajung înaintea BAC-ului în criză de timp. Dar ce să fac, dacă n-am chef? Se zice că cheful ţi-l faci, dar nu e chiar aşa.

Acum m-a apucat să citesc pe net despre promovarea site-urilor, despre web design, despre SEO. Acum când ar trebui să învăţ, nu să pierd vremea cu de-astea. Am avut destul timp în vacanţă, dar am învăţat un pic de HTML şi atât.

Nu ştiu ce vreau, nu ştiu la ce facultate să merg. Adică ştiu, dar ştiu că ceea ce vreau să fac în viaţă nu o să învăţ la nici o facultate. Şi trebuie să învăţ singură, de pe net, din experimente proprii, etc. Şi parcă nu mai am nici o motivaţie să învăţ materii de şcoală, în special româna. Economia e singura care îmi place. Matematica e tot mai grea, dar mă descurc.

Şi tot o să merg la o facultate, şi am nevoie de medie mare la bac. Poate în viitor mi se vor schimba dorinţele, poate vor fi alte oportunităţi, trebuie să merg la faculatate chiar dacă într-un domeniu diferit.

Eu ştiu ce vreau să fac, dar nu ştiu dacă voi reuşi. Deocamdată nu vreau să zic nimic nimănui, dar să fac ce vreau eu.

E aşa aiurea, ca ştiu ce vreau, dar în acelaşi timp nu ştiu nimic. Nu ştiu dacă m-aş descurca în domeniul ăsta, precum nu ştiu dacă m-aş descurca în domeniul în care e faculatea. Nu ştiu cât o va ajuta una pe cealaltă. Nu ştiu dacă voi fi vrodată bună la ceva, dacă voi face ceva cu atâta drag încât să obţin performanţa. Performanţa e grea de atins, şi necesită multă muncă, dar decât să fii mediocru într-un domeniu care nu ţi se potriveşte, mai bine devii bun în ceea ce poţi deveni.

Îmi place să fac o amestecătură de cuvinte, dar parcă n-aş reciti ce am scris, de teamă să nu mă sperii. Aşa că o să fac asta doar după ce public articolul, şi nu voi modifica nimic, chiar dacă poate am greşeli.

 

Deja mi-e dor…

Frate-meu a plecat la facultate. Azi, când m-am întors de la şcoală, casa era pustie… şi încă sunt singură acasă pentru că ai mei au plecat cu el şi încă nu s-au întors.

De când am venit stau la calculator şi mă plictisesc… defapt mă plictisesc de vreo oră, am făcut toate chestiile posibile ca să mă înveselesc până acum: m-am uitat la filmuleţe pe youtube, am ascultat muzică, am cântat, am stat pe facebook, pe omegle, şi acum am rămas în pană de idei şi zic să scriu o ţâră şi pe blog, ca să nu ziceţi că am murit.

Vreau să merg să-mi fac ceva de mâncare, că a început să mi se facă foame, da’ habar n-am ce.

Mai devreme am vorbit la telefon cu „nesuferitul” şi poate mai târziu o să ne vedem pe skype. Ce ne făceam noi fără netul ăsta? Zău că nu ştiu…

No, hai că v-am pupat, că am treabă. Mai scriu eu când am timp. Vreau să fac cartofi fierţi şi prăjiţi să văd cum îmi iasă, că tot mă plictisesc. Sper să nu-i carbonizez şi să nu dau foc la casă, în rest mă descurc. Pa.

Unde mai e inocenţa?

S-a dus o dată cu timpul. Sper să nu dispară de tot totuşi.

Aşa mi s-a spus, că nu mai sunt aşa de inocentă cum eram, şi acum stau şi mă gândesc la asta. E adevărat că m-am transformat, că mi-am pierdut din inocenţă? Şi constat că aşa e. Eram un copil (a se citi fată) mic, timid, retras, care vorbea frumos şi nu se lua de nimeni, care nu deranja niciodată ora… toată lumea zicea că eram prea inocentă.

În timp, copilul ăla s-a schimbat… nu zic că aş fi o persoană rea, dar în vocabular mi-au intrat anumite expresii nu tocmai drăguţe în limba engleză pe care le folosesc cam prea des în ultimul timp, nu mai sunt atât de cuminte, mă enervez mai repede, nu mai ascult atât de mult şi mă gândesc prima dată la binele meu şi apoi la cei din jur. În glumă, prietenele zic că am deveni o „mean girl”.

Cred totuşi că asta face parte din evoluţia mea ca om, pentru a ne maturiza fiecare trecem printr-o criză adolescentină. Eu de mică am fost cea care ceda mai repede ca să evit cearta, care asculta şi făcea tot ce trebuia doar pentru a-i mulţumi pe adulţi, şi acum m-am cam săturat să fiu tot timpul eu cea bună. Am nevoie de puţină libertate.

Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar astea mi se întâmplă tocmai acum, când frate-meu a devenit mai responsabil şi mai atent. De obicei nu se ia de mine, mă lasă în pace să fac ce vreau, dar într-o zi s-a supărat pe mine pentru că m-a pus mama să fac ceva şi eu nu am vrut să fac.

În fine, sper să înţelegeţi ce vreau eu să zic.

Prieteni adevăraţi

Aşa sunt eu, mă împrietenesc foarte greu cu cineva, dar dacă ajunge în sufletul meu greu mai iasă de acolo. Am puţini prieteni, dar eu zic că sunt destui, nu am nevoie de mai mulţi. Nu urăsc pe nimeni, dar prefer să rămân indiferentă cu cei care nu merită prietenia mea. Mai bine prieteni puţini, dar în care am încredere totală; când sunt cu ei nu trebuie să mă prefac, sunt naturală, sunt exact aşa cum sunt eu.

Greu găseşti prieteni adevăraţi, dar când îi găseşti trebuie să-i păstrezi.

Diferenţa dintre articol şi eseu

De ce mi-e aşa de uşor să scriu articole şi când trebuie să scriu un eseu nu îmi găsesc cuvintele? Tocmai mă chinui să scriu un eseu la română, şi nu ştiu ce să scriu… stau cu foaia de hârtie în faţă şi nu-mi vine nici o idee. Şi stau şi mă gândesc, oare de ce? Dacă aş vrea să scriu un articol pe aceeaşi temă cu siguranţă o să găsesc o grămadă de lucruri de scris, o să întorc subiectul pe toate părţile şi nu o să ştiu cum să fac să termin pentru că am scris deja destule cuvinte şi nu o să stea nimeni să citească tot.

Zău că nu înţeleg. Dar cred că ştiu care e problema. Teama că nu e bine ce am scris. Dacă în articol nu o să se ia nimeni de mine dacă greşesc, eseul o să fie corectat şi dacă am scris prostii nu o să-mi fie prea bine. De asta nu îmi place mie şcoala, ne obligă să scriem despre ceva anume, şi apoi suntem certaţi dacă nu am făcut bine. Aici am libertate de exprimare, scriu ce vreau, cum vreau, cât vreau. De exemplu, dacă acum aş vrea să mă opresc şi să nu mai scriu nimic o pot face, în schimb dacă nu am un anumit număr de rânduri la eseu nu e bine, nu am scris destul.

Urăsc să scriu eseuri în română (am precizat asta pentru că nu am nimic cu cele în engleză, acolo mă descurc mai bine), niciodată nu ştiu ce să scriu, nu ştiu cum să-mi formulez argumentele, nu ştiu ce argumente să aleg, nu ştiu cum să încep şi cum să termin. Poate oi fi eu o perfecţionistă şi vreau ca totul să iasă bine, dar tot am impresia că nu mă descurc.

Mi-e groază când mă gândesc că în 4 zile începe nebunia (da, aşa am ajuns să consider şcoala după 11 ani petrecuţi acolo). Şi da, cel mai frică mi-e la română, o să fie un an plin de stres şi nervi întinşi la maxim, eseuri la română şi exerciţii la mate şi economie. Abia aştept să se termine totul… mai e mai puţin de un an şi ni se hotărăşte soarta. Nu mai avem timp de pierdut.

Până atunci trebuie să-mi termin temele de vacanţă. Îmi urez mult spor mie, şi vouă dacă şi voi v-aţi lăsat temele pe ultima suntă de metrii. Pace vouă.