De ce mi-e aşa de uşor să scriu articole şi când trebuie să scriu un eseu nu îmi găsesc cuvintele? Tocmai mă chinui să scriu un eseu la română, şi nu ştiu ce să scriu… stau cu foaia de hârtie în faţă şi nu-mi vine nici o idee. Şi stau şi mă gândesc, oare de ce? Dacă aş vrea să scriu un articol pe aceeaşi temă cu siguranţă o să găsesc o grămadă de lucruri de scris, o să întorc subiectul pe toate părţile şi nu o să ştiu cum să fac să termin pentru că am scris deja destule cuvinte şi nu o să stea nimeni să citească tot.
Zău că nu înţeleg. Dar cred că ştiu care e problema. Teama că nu e bine ce am scris. Dacă în articol nu o să se ia nimeni de mine dacă greşesc, eseul o să fie corectat şi dacă am scris prostii nu o să-mi fie prea bine. De asta nu îmi place mie şcoala, ne obligă să scriem despre ceva anume, şi apoi suntem certaţi dacă nu am făcut bine. Aici am libertate de exprimare, scriu ce vreau, cum vreau, cât vreau. De exemplu, dacă acum aş vrea să mă opresc şi să nu mai scriu nimic o pot face, în schimb dacă nu am un anumit număr de rânduri la eseu nu e bine, nu am scris destul.
Urăsc să scriu eseuri în română (am precizat asta pentru că nu am nimic cu cele în engleză, acolo mă descurc mai bine), niciodată nu ştiu ce să scriu, nu ştiu cum să-mi formulez argumentele, nu ştiu ce argumente să aleg, nu ştiu cum să încep şi cum să termin. Poate oi fi eu o perfecţionistă şi vreau ca totul să iasă bine, dar tot am impresia că nu mă descurc.
Mi-e groază când mă gândesc că în 4 zile începe nebunia (da, aşa am ajuns să consider şcoala după 11 ani petrecuţi acolo). Şi da, cel mai frică mi-e la română, o să fie un an plin de stres şi nervi întinşi la maxim, eseuri la română şi exerciţii la mate şi economie. Abia aştept să se termine totul… mai e mai puţin de un an şi ni se hotărăşte soarta. Nu mai avem timp de pierdut.
Până atunci trebuie să-mi termin temele de vacanţă. Îmi urez mult spor mie, şi vouă dacă şi voi v-aţi lăsat temele pe ultima suntă de metrii. Pace vouă.
Privesc înainte 